|
Proiecte în derulare | Proiecte finalizate
Proiectul internaţional "Moving and Learning" finanţat în cadrul programului european Long Life Learning se desfăşoară în parteneriat cu organizaţii din 5 ţări: Italia, Spania, Belgia, Ungaria şi Franţa, liderul de proiect fiind organizaţia internaţională ENCATC. Mai multe informaţii pe site-ul oficial al proiectului www.encatc.org/moving-and-learning
Conferinţa finală a proiectului european Artists Moving and Learning,
6 – 8 octombrie 2010 la Bruxelles, Belgia
Centrul de Pregătire Profesională în Cultură are plăcerea de a invita operatorii culturali din România şi toate persoanele interesate să ia parte la conferinţa finală a proiectului european Artists Moving and Learning, ce va avea loc între 6 şi 8 octombrie 2010 la Bruxelles. Proiectul Artists’ Moving and Learning, derulat în perioada octombrie 2008 – octombrie 2010 cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul programului Lifelong Learning – Multilateral Projects, Networks, Accompanying Measures - KA1, a analizat impactul mobilităţii artiştilor din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii.
Mai multe informaţii.
În perioada 1-2 octombrie 2009 a avut loc la Polverigi, în Italia, întâlnirea de lucru pentru prezentarea primelor rezultate ale cercetării referitoare la efectele de învăţare pe care mobilităţile le au asupra artiştilor, cercetare desfăşurată în cadrul proiectului Artists’ Moving&Learning. Întâlnirea a fost organizată de către CENTRO INTERNAZIONALE PER LA PROMOZIONE E LA RICERCA TEATRALE - IN Teatro. La această întâlnire au participat 11 reprezentanţi din 6 ţări, respectiv Belgia, Italia, Spania, România, Franţa şi Ungaria. Au fost prezentate rapoartele naţionale de cercetare realizate de către fiecare partener pe ţările care i-au fost repartizate şi s-au discutat paşii de urmat pentru integrarea rezultatelor obţinute pe fiecare ţară inclusă proiect în raportul final.
Raport intermediar în cadrul Proiectului "Moving and Learning"
În perioada Mai - August 2009, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură a desfăşurat în ţară o cercetare referitoare la efectele de învăţare şi de inovaţie pe care le au acţiunile de mobilitate asupra artiştilor, în cadrul proiectului Artists’ Moving & Learning. www.encatc.org/moving-and-learning.
Cercetarea a fost realizată concomitent în cele cinci ţări europene din care provin partenerii din proiect. Numărul minim de artişti intervievaţi pentru fiecare ţară în parte este de 15 persoane. Raportul final se va realiza prin reunirea rezultatelor obţinute de fiecare partener de proiect în urma cercetării.
Rezumatul cercetării pentru România în ceea ce priveşte mobilitatea
artiştilor
Durata: 24 luni, noiembrie 2008 - noiembrie 2010
Grupuri ţintă:
- Potenţiali sponsori, mai ales aceia care nu susţin mobilitatea artiştilor sau nu insistă pe componenta de pregătire profesională
- Organizaţiile din domeniul industriilor culturale interesate de propriul lor domeniu şi dedicate identificării altor organizaţii şi facilitării mobilităţii artiştilor (atitudini, competenţe, valori şi cunoştinţe) care doresc să fie implicaţi în industiile creative
- Diferite asociaţii şi reţele europene şi internaţionale interesate de artă, educaţie, mobilitate
- Factori de decizie interesaţi de studiu, din sectoare transversale: şcoli, organizaţii, lucrători sociali, angajaţi. Prin oferirea unor modele de înţelegere a mobilităţii artiştilor ca formă de pregătire profesională continuă, proiectul speră să furnizeze acestui sector căi de a-şi spori gândirea şi abilităţile practice
- Mediul academic şi factorii de decizie instituţionali din universităţi, din cadrul disciplinelor creative, care vor primi demonstraţii sau documentaţii ale proceselor ce evidenţiază riscurile asumate, precum şi inovaţiile generate de mobilitatea artiştilor în comparaţie cu practica curentă convenţională
Descriere:
- Analiza situaţiei mobilităţii artiştilor în Europa, şi anume în cel puţin 10 state membre, din punctul de vedere al educaţiei şi formării profesionale continue. Analiza ar trebui să cuprindă:
- diferitele tradiţii ale mobilităţii artiştilor când sunt legate de o abordare educaţională sau de profesionalizare;
- căile de educaţie profesională ale artiştilor şi căile alternative de dezvoltare şi deprindere de abilităţi specifice, cum ar fi artiştii care pot crea noi forme de cunoaştere şi artă în contextul pragmatic al industriei creative sau oamenii care aspiră să contribuie la societate într-o manieră completă şi semnificativă;
- capacitatea şi potenţialul mobilităţii artiştilor de a fi un instrument de pregătire profesională continuă.
- Studiază formele mobilităţii artistice europene care susţine potenţialul efectelor de învăţare ce pregătesc pe de o parte artişti care vor conduce şi inova industriile creative ale viitorului; iar pe de altă parte oameni creativi, gânditori şi plini de fantezie care critică practicile şi valorile societăţii civilizate în ceea ce priveşte disciplinele creative.
- Formulează recomandări adresate factorilor decizionali politici cu scopul de a îmbunătăţii mobilitatea artiştilor ca instrument de educaţie non formală pentru promovarea creativităţii şi dezvoltării de abilităţi inovatoare noi.
Rezultate preconizate:
Principalul scop al proiectului este realizarea unui studiu european comparativ asupra:
- efectelor învăţării şi inovaţiei mobilităţii artiştilor;
- caracterul educaţional non formal al mobilităţii sectorului artistic şi potenţialul acesteia de a funcţiona ca instrument al formării profesionale continue;
- furnizarea de dovezi care să indice că sectorul artistic are nevoie constantă de persoane creative şi motivate capabili să administreze portofolii complexe de muncă.
Efectul de învăţare şi impactul mobilităţi artiştilor în EU şi pe plan mondial nu a fost încă bine evaluat. Acest studiu ţinteşte analizarea şi compararea potenţialului de învăţăre (formală şi informală) a artiştilor mobili şi identificarea standardelor, condiţiilor şi schemelor de învăţare care contribuie la inovaţie.
Este de aşteptat ca proiectul să realizeze un studiu în cel puţin 10 ţări europene şi va furniza un rezultat cuprinzător cu recomandări strategice factorilor de decizie politici, fondatorilor mobilităţii artistice şi instituţiilor de formare pentru management cultural.
Organizaţii partenere:
Numărul proiectului: 143380-LLP-1-2008-BE-KA1SCR
Acest proiect este realizat cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene. Materialele reflectă opinia autorilor, iar Comisia Europeană nu este responsabilă pentru conţinutul şi utilizarea informaţiilor conţinute în acestea.
Coordonator proiect pentru România:
Camelia Popescu,
Şef Serviciu Tehnologie, Informaţii, Comunicare
Tel.: 0788-88.93.43
e-mail: 
Imagini de la întâlnirea partenerilor.
|