În data de 9 decembrie 2009, orele 16.00-18.30, la Bruxelles a fost organizată, în cadrul proiectului european “Artists moving & learning” dezbaterea pe teme de politici culturale: „Mobilitatea – un instrument cheie pentru învăţarea continuă şi carierele artiştilor şi contribuţia acesteia la creativitate şi inovaţie”.
Această dezbatere va fi găzduită de liderul proiectului, ENCATC, şi are drept obiectiv principal prezentarea şi discutarea primelor rezultate ale studiului comparativ asupra realităţii mobilităţii artiştilor dincolo de graniţele propriei ţări şi impactul acesteia asupra dezvoltării lor profesionale, studiu desfăşurat în cadrul proiectului mai sus menţionat.
Dezbaterea se va desfăşura sub înaltul patronaj al doamnei Elisabeth Schroedter, Vice-preşedinte al Comitetului pentru Ocuparea Forţelor de muncă şi Politici Sociale din cadrul Parlamentului European şi al doamnei Odile QUINTIN, Director General pentru Educaţie şi Cultură, Comisia Europeană.
În cadrul acestui eveniment va fi analizată relaţia complexă dintre mobilitate, învăţarea continuă, cariera artistică şi inovaţie. Factori de decizie, artişti, formatori şi experţi vor dezbate aceste probleme, iar la final va avea loc o discuţie deschisă.
La acest eveniment, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură va fi reprezentat de Adina Dragu, expert consultant. CPPC este membru ENCATC din 2007
Pentru a participa la această dezbatere, vă rugăm să vă înregistraţi on-line pe site-ul ENCATC până la data de 3 decembrie.