|
Proiecte în derulare | Proiecte finalizate
Proiecte în derulare
CPPC va fi implicat în următorii 3 ani în proiectul internaţional “RECALL-Location Based Services - Reconnecting Excluded Communities and Lifelong Learning” finanţat în cadrul programului european Lifelong Learning. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu organizaţii din 4 ţări: Marea Britanie, Grecia, Bulgaria şi România, liderul de proiect fiind Nottingham Trent University(UK).
Acest proiect va dezvolta servicii de localizare care să permită persoanelor cu dificultăţi de învăţare şi deficienţe senzoriale să îşi poată planifica şi desfăşura independent activităţile de muncă şi pe cele în comunitate şi să depăşească barierele fizice şi psihologice pentru a se putea deplasa şi pentru a se integra social.
CPPC va fi implicat în următorii 2 ani în proiectul internaţional "RIVER - Representing the Identities and the Voices of the European Riverains" finanţat în cadrul programului Cultura 2007. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu organizaţii din alte 3 ţări: Italia, Polonia şi Finlanda, liderul de proiect fiind Provincia di Ancona, Italia.
CPPC va fi implicat în următorii 2 ani în proiectul internaţional "Moving and Learning" finanţat în cadrul programului european LongLife Learning. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu organizaţii din 5 ţări: Italia, Spania, Belgia, Ungaria şi Franţa, liderul de proiect fiind organizaţia internaţională ENCACT.
VOLUNTARIAT pentru CULTURĂ – un proiect de regenerare şi mobilizare a Bucureştiului
Voluntariat pentru cultură este un proiect iniţiat de Fundaţia Culturală Artex, derulat în parteneriat cu Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, prin care se urmăreşte susţinerea şi promovarea voluntariatului în rândul tinerilor, în scopul punerii în valoare a patrimoniului cultural al oraşului Bucureşti.
|